Ploua milos, marunt si de zile bune. Nori parca suparati pe cei pe care ii ploua isi curgeau isterizant stropii si nu dadeau semn ca s-ar mai opri vreodata. Din pamant, putinul pamant pe care o capitala il mai are, ieseau aburi densi, la fel de gri ca norii. “O sa fie bine”…

Curtea spitalului era amenintatoare. Simtind cadavrele, cainii inlocuiau aici corbii din povestile copilariei. Haite de cel putin zece, infometati, inraiti, tremurand de frig, din care ploaia storsese parca si ultima farama de umanitate. Ochi sticlosi de lup si colti ranjiti. Te inconjurau dupa primii cativa pasi pe care ii faceai in curtea spitalului. Si cel mai sanatos lucru pe care il puteai face era sa o iei la fuga. Fuga de caini, fuga de moarte, de corbi.

***

In spital ploua dintotdeauna. Soarele nu iesea niciodata. “Aveti cancer. O zi buna”. 50.000 la portar, 100.000 la asistenta sefa, 50.000 la asistenta de garda, zi de zi, cu o precizie de ceas elvetian. Au trecut multe ploi peste spital. Oamenii au venit si s-au dus, cainii si corbii au ramas. Si copiii de la etajul patru, bolnavi de cancer. In povestile lor, zanele nu aduc jucarii, ci sanatate si un doctor bun care sa-i faca bine.

Avea 25 de ani si fusese depistata cu cancer mamar. Se uita prin tine, iti raspundea la conversatie dar sufletul era deja dus.

La 35 de ani, drama e, in esenta, aceeasi. Petruta, mama a unei fetite de opt anisori, striga noaptea in somn, visand ca o paraseste barbatul. Tanti Aneta avea cam 70 de ani. Ei nu-i mai pasa. Uneori insa voia atat de mult sa se poata ridica din pat. Era singura ei dorinta.

Vezi si:  Nu trebuie sa fii mireasa ca sa radiezi la o nunta

La etajul superior erau copiii. Copiii bolnavi de cancer. Copiii care, pentru unii, infirma ca Dumnezeu are grija de ei. Un Dumnezeu care i-a uitat, fie si pentru o secunda. Si au culori si vise, rasete si mult alb care ii asteapta.

“Tresar in somn si mi se pare/ Ca n-am tras podul de la mal”

***

Chimioterapie s.f Tratament al unor boli cu ajutorul substantelor chimice /

Ce nu spune DEX-ul este cum iti cade parul in timpul chimioterapiei, cum urli de durere, cum vomiti intr-una dn cauza substantelor chimice, cum tot ceea ce mai poti face este sa zaci si sa-ti doresti sa nu mai stii. Ce nu-ti spune DEX-ul, de asemenea, este ca, dupa o operatie prin care tumoarea e extirpata, chiar in momentul in care parul a inceput sa-ti creasca, incepe o runda noua de chimoterapie. Si a doua oara ai vrea sa nu mai stii, sa nu mai existi.

Si continua sa ploua, si cainii sunt tot acolo, parca mai multi si mai infometati ca niciodata. Si trec ani de zile si inca te mai trezesti noaptea, transpirat, din visul in care incerci sa o scoti pe cea atat de draga tie din coltii cainilor si ghearele corbilor. Dar totul e bine.