Ce sunt rapanele si ce trebuie sa stii despre ele? Afla acum mai multe

Iubitorii de peste, care isi doresc sa incerce si altceva decat pestele prajit, afumat sau marinat, au posibilitatea de a incerca rapane delicioase si gustoase. Este vorba despre cochilii indigene, care provin din marile din Orientul indepartat, dar care in ultimii ani au fost importate si in Marea Neagra.

Considerate a fi delicatese, rapanele sunt extrem de interesante la gust si sunt usor de pregatit acasa!

Rapane – cand au aparut pentru prima data in Romania?

Istoria arata faptul ca in anul 1948, pe malul rusesc a fost au fost descoperite pentru prima data rapanele. Ulterior, 15 ani mai tarziu, ele au inceput sa fie folosite si in Romania. Chiar daca la inceput, pescarilor le-a fost greu sa inteleaga ce sunt si cum pot fi pregatite, treptat au aflat tot ce trebuie sa stie despre ele si au realizat cat de interesante si ofertante sunt.

De exemplu, pescarii romani au folosit mai intai cojile cochiilor pentru a realiza suveniruri, pentru ca abia ulterior sa descopere ca, de fapt, continutul este cel mai important.

Cum se inmultesc rapanele?

In urma studiilor realizate pe rapane, cercetatorii au descoperit faptul ca acestea se inmultesc prin oua si au capacitatea de a trai chiar si pana la 10 ani. Cu toate ca sunt considerate a fi pradatori, datorita procesului de rapid de inmultire, molustele sunt benefice pentru filtrarea apei marii. De exemplu, peste 800 de tone sunt exportate anual pe pietele din Japonia, iar in Romania se gasesc in general in zona Dobrogei.

Cum pot fi gatite?

Din punct de vedere al modului in care pot fi preparate, rapanele sunt versatile. Printre retetele preferate de catre iubitorii de peste se numara rapanele marinate. In acest sens, gospodinele pot folosi rapenele venoase fara cochilie, pe care sa le combine cu putin otet din vin, ulei de floarea soarelui, dar si condimente: sare, piper negru, coriandru boabe, foi de dafin si ienibahar, toate dupa gust. Produsele astfel obtinute pot fi refrigerate, astfel incat sa fie consumate la ocazii diverse.

Vezi si:  Cum să prepari clătite americane din diferite ingrediente

Cu ce tipuri de garnituri pot fi servite rapanele?

In ceea ce priveste garniturile potrivite, care pot fi servite alaturi de rapanele gustoase, cele mai potrivite sunt salatele fresh si usor de realizat. De exemplu, salatele din rosii si castraveti sau salatele de sfecla rosie ori cele din porumb sunt excelente, intrucat pun foarte bine in evidenta preparatele principale.

Ce alte tipuri de mancaruri sunt potrivite pentru iubitorii de peste?

Dincolo de rapanele deja foarte cunoscute in Romania, iubitorii de peste au posibilitatea de a incerca si icre: deltaica.ro/categorii-produse/salate-de-icre/ foarte gustoase, care sunt pregatite fie cu ceapa, fie cu usturoi si care pot fi consumate la masa ca aperitive. Mai mult, scrumbia marinata este excelenta la gust, fiind potrivita pentru reuniunile de familie. Sa nu uitam nici de pastrama de crap salbatic, batogul de peste ori cotletul de crap argintiu. Pe langa acestea, consumatorii se pot orienta si catre macroul afumat la rece ori sardelutele marinate in vin.

Deltaica.ro vine in intampinarea tuturor consumatorilor cu o gama variata de produse atent selectionate, care sunt realizate numai din ingrediente de top. Cu o grija sporita pentru tot ce inseamna gustul de peste si modul in care acesta poate fi pregatit, specialistii care se ocupa de realizarea preparatelor isi propun sa ofere consumatorilor gusturi diverse si extrem de interesante! Este adevarat ca gospodinele pot incerca sa pregateasca acasa rapanele ori cotletele de crap, insa neavand tehnica potrivita si nici ustensilele profesionale necesare, nu este exclus ca ele sa nu obtina exact preparatele pe care si le doreau. De aceea, recomandat este sa le comande online!

Vezi si:  In sala de judecata: cine ce face?

Date de contact:

Telefon: 0729995529

E-mail:  vanzari@deltaica.ro