Declar oficial: Urasc Bucurestiul
Pentru ca mizeria e primul lucru pe care il vad pe geam cand ma trezesc.
Pentru ca e plin de caini vagabonzi care, daca nu te insfaca de picior, te fixeaza cu ochii blanzi care iti cer ceva de mancare si putina dragoste.
Pentru gropile din trotuare. Nu, de fapt pentru lipsa trotuarelor. In cazul ideal cand acestea totusi se intampla sa existe, pentru mitocanii care vad in ele nu un loc pe unde se deplaseaza pietonii, ci un minunat loc de parcare.
Pentru politistii care sunt sublimi dar lipsesc cu desavarsire atunci cand burtosii cu jeep baga 90 la ora pe linia de tramvai ca deh, “timpu’ e bani, nene”…
Pentru faptul ca sunt imuna la mirosuri… Ce poate fi mai cumplit decat un tramvai nespalat cu oamenii care, chiar si spalati, se coc la peste 50 de grade celsius vara? Da, stiu, mai multe tramvaie… Not funny, really!
Pentru aurolacii, cersetorii, copiii strazii pe care municpalitatea nu doreste sa si-i asume, nici macar in scripte, pentru a avea o situatie cat mai apropiata de cea reala.
Pentru prea putinele parcuri si pentru prea multele masini.
Pentru chioscurile de bloc unde gasesti servetele, rom, absorbante igienice sau spray de curatat geamurile.
Pentru cojile de semninte de pretutindeni si pentru scuipatii care iti dau uneori impresia ca suntem un oras de tuberculosi.
Pentru prea putini “multumesc”, “ma scuzati”, “permiteti” si pentru prea multi “da-te in ma-ta”
Pentru ca nici un refugiu RATB nu seamana cu altul.
Pentru cisternele cu apa imputita de Dambovita imprastiata vara pe asfaltul care oricum e fabricat incat sa se duca dracului in cateva luni.
Pentru utilajele de deszapezire. Daca le vedeti, let me know, please!
Pentru prea multe farmacii si banci la parterul minunatelor blocuri comuniste.
Pentru ca Bucurestiul e in Romania.
Pentru prea multa populatie si prea putini oameni.
Urasc Bucurestiul. Cu toate astea, am avut dovada, in repetate randuri ca lucrurile ar putea sta altfel.
Si din anumite privinte iubesc Bucurestiul.
Altadata.
