O prietenie de 26 de ani
26 de ani. Pentru mine, e la fel cu singura diferenta ca, pe masura ce trece timpul, mi-e si mai draga. 26 de ani. Suficient timp ca sa facem o multime de prostii impreuna.
Acum, ne intalnim rar. Ea are treaba, eu la fel. Stiu ca nu e zi in care sa nu se gandeasca la mine. Cum stiu? Pentru ca nu-i zi in care sa nu ma gandesc la ea. Ne-am impartit copilaria, bucuriile si secretele. Ne-am imaginat nemuritoare impreuna, am visat la viitor impreuna. Am ras impreuna si ne-am povestit primele iubiri una celeilalte. Am ras si am plans impreuna.
Aveam trei ani si imi amintesc. Imi amintesc de parca ar fi fost ieri de curtea din spatele blocului, de ea, de fratele ei, de mama ei prea buna, prea frumoasa si prea devreme chemata de ingeri. Imi amintesc toate prostiile facute impreuna, toate placintele care zburau, impaturite frumos in servetele, dintr-un balcon in altul, de orele de franceza cu mama, de primele uniforme.
Prietena mea cea mai buna a fost alaturi de mine in cele mai frumoase si in cele mai dubioase momente din viata mea. M-a vazut in toate ipostazele, am impartit uneori acelasi cerc de prieteni, alteori nu. Si dupa 26 de ani, intre noi a ramas la fel. Fara secrete, fara conventii, fara eforturi, fara ipocrizie. Suntem, in continuare, diferite. Si suntem, in continuare, la fel de apropiate.
La multi ani, omulet drag!
