Sa conversam, sa discutam, sa vorbim
Am privit mereu cu ochi care nu vor să priceapă stilul neînţeles al americanilor de a-şi limita schimbul forţat, parcă, uneori, de cuvinte la propoziţii tipizate despre vreme şi cum, mai mereu, orice tentativă de a-şi schimba ideile şi de-a le transforma în ceva eşua în momentul sacru al delectării meteorologice.
De când mă ştiu, am evitat discuţiile inutile şi uneori absurde despre vreme, în care vorbeşti de toate şi nu spui, de fapt, nimic. Nu am considerat niciodată că există ceva care să îţi rămână întipărit în amintire şi care să-ţi justifice, măcar parţial, timpul pierdut într-un cer parţial noros, cu posibile averse (de ploaie, eventual..), chiar şi atunci când vrei să-l abordezi cu orice preţ pe cel de lângă tine. (Bine, poate că pe unii îi scuză interesul, dar nici atunci nu cred că.. asta deja se numeşte altfel, nu mai e doar o discuţie..)
La polul opus, însă, am identificat o specie numeroasă de conversaţii de calitate, cu o miză mare şi, de ce nu, ademenitoare, în care am căutat să mă arunci ori de câte ori mi s-a permis să servesc o felie. Cuprinsă de febra lor, am declanşat deseori controverse şi-am căutat să-mi argumentez punctul de vedere pe care l-am susţinut ulterior cu verticalitate, obţinând astfel efectele pe care le creează, în general, o veritabilă conversaţie care se lasă cu scântei sub formă de idei care, cine ştie, pot genera „incendii” productive mai târziu.
De aceea, am considerat mai mereu că orice discuţii îşi pot dovedi cu uşurinţă utilitatea, comparându-le cu un circuit în care fiecare investeşte, alternativ, câte ceva, câştigând la sfârşit totul. După mine, conversaţiile sunt singurele lucruri în care două idei împărtăşite de-o parte şi de alta şi împărţite echitabil pe din două egal, victorios, tot două, şi de căciulă, încă.
Eu îndemn la discuţii. Viaţa e prea scurtă şi nu e timp să avem fiecare toate ideile şi să facem toate greşelile celorlalţi, când sunt atâtea idei noi de descoperit şi de aplicat, şi-atâtea greşeli noi de făcut.
Aşa că hai să discutăm. Să vorbim, să punem cap la cap, să facem schimb de idei şi să punem baze. Şi să ne folosim cuvintele cu cap, ca să ne fie tuturor bine. Şi să nu bârfim, căci asta contravine ilustrelor, măreţelor conversaţii, în care dovada-i deopotrivă materială dar, mai ales, spirituală.
