Cand ma suna si inchid
Sa-mi pun, deci, niste cenusa in cap pentru felul cum ma port cind ma suna cineva si nu pot raspunde.
Iata backgroundul:
1. Unul din telefoanele mele este public; e in semnatura mailurilor de job si pe cartile de vizita. Si-l am, in aceasta situatie, de citiva ani.
2. Exista momente prelungite din viata mea cind nu pot vorbi la tel. De exemplu cind sint trainera, pot fi 2-3 zile in care fie am oameni care se uita la mine – in timpul cursului, fie am chestiuni organizatorice de rezolvat si discutii cu participantii prezenti la curs de dus – in pauze. Sint in afara Bucurestiului adesea, si uit umpic de realitatea comuna celorlalte zile.
3. Pentru mine apelul telefonic n-are prioritate in fatza activitatilor curente. Adica, daca tocmai vorbesc cu cineva, daca tocmai maninc, daca lucrez la ceva ce voi termina in 10 minute, daca dorm, atunci mai mult ca sigur ca nu voi raspunde la telefon.
Ei, in aceste conditii, daca ma suna cineva si nu pot raspunde, eu inchid. “Inchisul” insemna “nu pot vorbi acum, dar am vazut ca ma cauti; te sun eu… +nu ma suna pe alt telefon” … Nu numai ca inchid, dar chiar credeam ca sint politicoasa pentru ca fac asa :). Si vad zilele trecute pe cineva care incepe sa bombane cind apelatul ii inchide: “Nu-mi vine sa cred! Mi-a dat reject!! Ce nesimtit!”
– … 😀 inseamna ca nu poate sa vorbeasca, zic.
– sa-l lase sa sune, daca nu poate. Nu sa mi-l inchida in nas!
(… Pai daca doar amutzesti telefonul, apelantul n-are idee daca doar nu poti vorbi in clipa respectiva sau daca ai uitat tel acasa si, in continuare, habar n-ai ca te cauta.)
Totusi, sa mai explic. 🙂 Cind sun pe cineva, daca omul imi inchide, sint multumita- presupun ca si-a luat angajamentul ca ma suna, iar eu am scapat de o parte din grija. Trimit eventual un sms de prima lamurire si astept sa ma sune, cind o putea. Daca insa nu-mi raspunde, trec la planul B. Si la C. Si la restul alfabetului. Adica las sa treaca oarece vreme dupa care… in absenta vreunui semn de viata, incerc pe celalalt tel (daca exista, si adesea exista), eventual pe fix… si sun, si mai astept, si sun si mai astept, si sun. Pai bine e?
Nu e. Luand in calcul si raspunsurile de data trecuta, ce am invatat eu de aici?
1. ca s-ar cadea sa nu mai inchid persoanelor carora nu le-am inchis deja de suficiente ori incit sa fi inteles singure ca, in cazul meu, e de bine 😛
2. ca trebuie sa va rog pe cei care ma cunoasteti: daca va sun si nu puteti raspunde, nu mai lasati telefonul sa sune. Uitati politeturile si inchideti-mi. Va rog frumos 🙂