Despre mituri si legende alimentar-urbane

De când e lumea, legile nescrise ale naturii dictează conştiincios că orice vietate se hrăneşte pentru a trăi. Nu invers, nu altfel. Dacă e să facem o incursiune în timp, o perioadă a şi funcţionat chiar acest mecanism 100% natural, cel mai probabil găsindu-şi sfârşitul când omul s-a întâlnit cu progresul.

Astăzi, pe mai toate drumurile se dezbat cu înverşunare problemele otrăvurilor din farfurie. Zilnic, replici agasante, gen “ar trebui, pe cât posibil, să încercăm să mâncam sănătos” sunt aruncate haotic, generând noi şi noi discuţii pe aceeaşi temă neobosit de veche.

Dincolo de toată ambuscada asta chimică de pe piaţă pe care toată lumea o condamnă şi pe care o declară direct răspunzătoare pentru majoritatea bolilor apărute relativ recent şi manifestate la nivel mondial, oamenii uită câteva detalii. Am râs cu poftă când cineva mi-a explicat că o substanţă X, extrasă dintr-o oarecare.. legumă, de exemplu, e cu siguranţă mai naturală decât aceeaşi substanţă X, cu aceeaşi structură chimică şi aceleaşi proprietăţi, obţinută prin metode eficiente în laborator. M-am amuzat teribil şi atunci când, la atingerea acestui punct într-o conversaţie, mi s-a oferit, pe un ton grav, replica tipică: “strămoşii noştri erau mai puternici, trăiau mai mult, făceau [..] şi dregeau [..] pentru că mâncau sănătos!“.

La început, am încercat să le explic şi unora, şi altora că nu toate chimicalele sunt rele. Că substanţa X, fie că provine direct din natură, fie că e produsă în laboratoare, are aceleaşi proprietăţi, aceeaşi structură şi reacţionază la fel în aceleaşi împrejurări. Că strămoşii nu erau forţaţi de împrejurări să lupte pentru traiul zilei de mâine, nu erau nici stresaţi şi nici, de cele mai multe ori, nedormiţi, iar orarele lor aerisite nu cunoşteau aglomerarea de evenimente care ne burduşesc nouă, cu fidelitate, agendele şi existenţa.

Vezi si:  Trebuie sau nu trebuie sa ne restrangem lista de prieteni pentru a fi mai fericiti?

În atacurile lor chimico-alimentare, oamenii adoptă adesea o poziţie inflexibilă, de neclintit, care înlătură din orice discuţie unul dintre cele mai mari atu-uri ale umanităţii din toate timpurile: flexibilitatea de a ne adapta.

Indiferent de cât de intoxicaţi am fi, organismele noastre s-au adaptat cu uşurinţă la valul de schimbări ce a precedat epoca modernă, înfruntând cu succes câţiva duşmani biologici ai trecutului şi dobândind, cum e şi firesc, de altfel, alţii cu totul şi cu totul noi, odată cu trecerea anilor.

Criticăm, ce-i drept, obezitatea (argumentul cel mai la îndemână când vine vorba de alimentaţie), dar uităm că mai există încă (şi chiar în proporţie mare!) persoane bine proporţionate (şi aici nu mă refer la cele trecute prin săli de operaţie şi modificate artificial) care se alimentează cu aceleaşi chimicale din aceleaşi supermarket-uri (că doar n-or mânca aer, nu?).

Dincolo de toate opiniile, miturile şi legendele alimentar-urbane, eu cred că există o conştiinţă umană a fiecăruia care ne dictează în amănunt viaţa. Dacă vrem, putem adopta oricând o nutriţie echilibrată, în funcţie de modul de trai, care să ne asigure aportul necesar de substanţe necesare funcţionării la parametri normali. Totuşi, să nu uităm că orice abuz dăunează, iar orice survine în urma lui nu are nicio legătură cu.. alimentaţia sănătoasă sau nu, cu otrăvurile din farfurii, cu iaurturile-moft de la nu ştiu ce firmă cu puteri miraculoase (pe marginea cărora s-a făcut atâta tam-tam şi care se comercializează, încă..) şi nici cu smochinele scăldate-n sulfonaţi pe post de conservant (ultima descoperire din domeniu).

Eu cred că, atunci când vine vorba de mâncare, nu există scuze şi nici argumente destule care să justifice viciile şi slăbiciunile noastre culinare (sau nu). Tind să cred că natura a fost generoasă şi că am fost înzestraţi cu raţiune şi simţuri şi posibilitatea de a alege. Aşa că.. de ce ne-am plânge de excese?

Vezi si:  Cum sa surprinzi pe cineva cu ajutorul unui cadou personalizat?