Duminica trupului meu
Dintr-un şir nesfârşit de zile muncite până la ultimul strop, m-am oprit astăzi să marchez în calendar o duminică a mea şi numai a mea. Închei astăzi o săptămână, o primă lună calendaristică dintr-un an cu totul şi cu totul nou, şi-un semestru de activitate, şi, culmea, toate într-o singură zi!
Pentru mine, ziua de astăzi este una pe care am dedicat-o, încă de dimineaţă, unui somn prelungit, ca început al unei odihne bine meritate, căci, cu sinceritate mărturisesc, nici nu îmi mai aduc aminte când mi-am permis ultima dată luxul de a lenevi în pat, într-o dimineaţă de duminică..
Uneori mă întreb dacă ceva, oricât de mic, din viaţa asta merită sacrificiul acestor dimineţi cu somn dulce şi vise şi mai şi. Dacă există o ţintă care să facă, într-adevăr, mai mult decât toate dimineţile pe care le-am piedut altundeva, muncind pe brânci, decât sub plapuma pufoasă şi călduroasă. Ceva care să mă facă, mai târziu, să nu-mi pară rău pentru toate orele în care mi-am alungat excesul de vise la coş, cu replica “Nu astăzi. Poate altă dată, când o să am timp..“.
Trebuie să recunosc, totuşi, că toată fuga asta din viaţa mea are şi un efect benefic. După week-enduri mâzgâlite consumate printre file albe de hârtie, o duminică pentru lenevit este, într-adevăr, o sărbătoare! Acest lucru mă face să mă gândesc uneori la cei care-şi reneagă zilele de relaxare cu scopul de a-şi îmnulţi zero-urile averilor pur materiale. Oare ei mai ştiu ce înseamnă să leneveşti visând cu ochii deschişi dimineaţa?
