..când printre gânduri îţi plăcea să hoinăreşti
Şi printre fulgi iubeai să mă iubeşti?

E deja trecut de 12, şi un alt mâine mă află, ca şi în alte seri, printre hârtii şi calcule. O clipă, însă, întorc privirea şi ochii mi se lipesc de geamul care mă mai desparte de spaţiul de afară unde, de două zile, ninge întruna. Pe fundal, o voce suavă şi caldă, cântă un dulce colind şi gândurile-mi fug departe, departe..

Nu îmi place iarna, pentru că iarna mi se face întotdeauna dor. Pentru că iarna mi se pare că lumea e prea de mare ca s-o cuprinzi cu braţele şi pentru că ceva te face să tânjeşti după afecţiunea celor din jur. Iarna te face să cauţi iubire şi te împinge în groapa cu amintiri dureroase peste care credeai c-ai pus capacul. Iarna e anotimpul trist, de care te vindeci numai cu puterea de a-ţi menţine optimismul intact, cu flacăra speranţei arzând neîncetat şi cu o rezervă de căldură care să-ţi învelească sufletul până la primăvară…

Cu toate că nu sunt deloc un fan al acestui anotimp, iubesc, însă, paradoxul care vine la pachet cu el. Mi se pare fascinant, totuşi, faptul că numai iarna există o stare de bine ciudată care se degajă din valuri de frig şi care, culmea, pătrunde şi-n cele mai.. impenetrabile suflete. E ciudat cum, înconjuraţi de atâta îngheţ, ni se topesc inimile chiar şi la cel mai uşor clinchet de clopoţei.. Cum poveştile cele mai frumoase se ascund cel mai bine în zăpadă, odată cu copilul de noi care dă buzna în vieţile noastre în fiecare an, la fiecare Crăciun magic.. Şi cum, câteodată, ni se dovedeşte că lumea nu e chiar aşa de rea pe cum pare în alte zile, când parametrii ating alte şi alte cote, pe axele încurcate ale Universului.

Iarna asta nu-i ca iarna trecută. Şi nici ca cea de acum două ierni.. Dar, mai ales, nu e ca iarna de la 3 ani când credeam, orbeşte, în Moş Crăciun şi-n toată magia binefăcătoare a sărbătorilor, evocată prin terapia colindului melancolic menit să vestească marea bucurie.

Mă-ntorc din nou cu privirea la geamul de pe care-mi zâmbeşte, cu subînţeles, clona cartonată a lui Moş Crăciun alături de patru oameni de zăpadă cu nasuri portocalii şi obraji roşii frumos desenaţi. În spatele lor, însă, fulguieşte inegal, aşternând un peisaj de-o frumuseţe ireală, de-un alb incredibil. Şi mă gândesc, fugar, că, poate, într-o zi eu n-o să mai fiu ca să văd cum ninge, cum se topeşte zăpada, cum oraşul mişună sub pătura magiei albe.. Oftez, mi se pune un nod în gât şi încerc să zâmbesc, în timp ce şterg grăbită o lacrimă care se prelinge absentă şi îmi spun că un om care priveşte aşa lumea nu poate să fie chiar atât de rău..

Eu am dat iarna grea la o parte, am eliminat traficul greoi, vorbele ascuţite aruncate cu răutate, dezbaterile politice şi alte chestii care, de fapt, nici nu contează cu adevărat, şi-am rămas cu inima deschisă dornică să găzduiască poveştile, magia, căldura, frumuseţea pură. Eu cred în spirit şi-n Moş Crăciun! Tu.. mai crezi?


Obtine usor permisul de conducere, rezolvand pe www.odat.ro toate chestionarele auto drpciv ce iti pot pica la examen.