Să tot fie vreo opt ani de când am renunţat la consumul de băuturi carbogazoase. Pe atunci, aveam probleme serioase cu stomacul şi, după o vizită la medic, un diagnostic destul de urât şi un regim alimentar şi medicamentos care m-a ajutat să îmi revin, am eliminat din alimentaţia mea tot ce am simţit că-mi dăunează. A fost un manifest personal pentru un stil de viaţă cât de cât sănătos. Manifest care m-a ajutat până acum, în ciuda faptului că mă viciez cu destul de multe ţigări pe zi sau că “beneficiez” zilnic de o cantitate de stres cam de mărimea unui elefant.

Da, am mai consumat, ocazional şi doar din dorinţa de a varia, câteva pahare cu diverse băuturi carbogazoase. Primul pe listă ar fi Pepsi Light. Repet că nu depăşesc patru litri de apă cu bule şi chimicale pe an.

Azi, mi-era poftă de orice altceva decât de apă şi am zis că n-o fi foc. Pe masă odihenşte acum o sticlă de Fanta Zero. Pe lângă faptul că are gust de sare de lămâie şi că ţi se strepezesc dinţii, m-am uitat, de curiozitate, la etichetă. Nu, nu o să încep să ţin acum teoria chibritului despre mult prea-ştiutele E-uri din carbogazoase. Dar am o prietenă care, de ani de zile, consumă numai cola. De dimineaţă până seara. Primul lucru pe care îl bagă în stomac, după ce se trezeşte, e o gură zdravănă de cola. Şi când am dat căutare după “acesulfam-k”, la ea m-am gândit.

Citez, de aici, că acesulfam-k, aprobat încă din 1988, “conţine o substanţă cunoscută cu potenţial carcinogen. Expunerea pe termen lung la această substanţă produce dureri de cap, depresie, greaţă, tulburări de vedere, afecţiuni hepatice, renale şi cancer. Din acest motiv, există o mare opoziţie faţă de acest îndulcitor. Teste suplimentare sunt necesare pentru a dovedi efectele potenţial nocive ale acestui îndulcitor.”

Până la testele suplimentare, cine are chef să-l guste, îl găseşte în Fanta Zero. Or mai fi şi alte băuturi care îl conţin, eu în asta l-am găsit acum. Preţul unui potenţial cancer este de 5,5 lei. Enjoy!


Obtine usor permisul de conducere, rezolvand pe www.odat.ro toate chestionarele auto drpciv ce iti pot pica la examen.