Am fost la Verona
Si nu mi-a placut. Deloc. Poate unde m-am dus cu asteptarea sa rezonez plenar cu o colorata istorie (si adesea cind am asteptari de bine, sint imposibil de multumit de realitate). Poate unde am avut si ghinion, si nimic n-a mers chiar cum trebuie… Poate unde am bintuit doar prin “centru” si acolo pe jos erau dale mari de nush ce piatra (:D, geoloaga sint, da :)) care piatra reflecta lumina soarelui de toamna intr-un fel asa, piezis, si mult deranjator la ochi. Poate unde m-au dezamagit tarabele care aveau suveniruri plicticoase, prezentind variatiuni pe aceleasi teme (masti si sticla de murano) si, alaturi de ele, chinezarii. Poate unde oamenii (necunoscuti) cu care am vorbit au fost usor uriciosi si n-au inteles engleza (ceea ce mi-a adus aminte de cucoana de la un birou de informatii dintr-un aeroport italian; am intrebat-o in engleza unde gasesc un anume ghiseu, iar ea mi-a raspuns elaborat in italiana. eu am inteles, dar n-a fost meritul ei.) Poate unde am avut prea des senzatia ca mergeam pe contrasens: hoarde (dar chiar asa cum zic, hoarde!) de turisti zimbitori si timpi [:D] veneau mereu din sens invers.
Ok, ca sa echilibram: cladiri frumoase, strazi curate, copaci exotici, balconul Julietei, arena si… (trebuie sa recunosc ca-mi plac) mastile venetiene. Mancare ok si o chelneritza care facea toti banii (drept care si umplea de clienti terasa la care lucra). Arena e un amfiteatru (al treilea ca marime din italia), “renovat”, folosit in prezent pentru spectacole in aer liber. Aveam inainte convingerea ca romanul care privea din randurile de sus vreun gladiator omorind pe altul, nu vedea nimic. Acum m-am convins ca vedea foarte bine. Iar imparatul (sau cine statea in loja lui) vedea perfect, dintr-un capat in altul al arenei. Incredibil.
Ma rog, per total, rau. Intr-o seara am ajuns pe la 10 in camera de hotel si nu mi-era somn. Gandindu-ma ce sa fac (aveam internet prost care m-ar fi tinut ocupata oricit de mult as fi vrut, 2 carti de acasa, +una a hotelului- despre verona, tv cu niste posturi in engleza), m-a pocnit sentimentul omului care, dupa ce a asteptat 3 ore intr-un aeroport, afla ca mai are de asteptat inca o ora. Asa de rau a fost.
