Lelitza balcanica e de vina
Situatie: 14 femei au fost agresate cu un briceag de catre un individ, la Iasi. In acest context, raspunsul specialistului la intrebarea “cum se pot apara femeile” este urmatorul:
“ Femeile trebuie sa stie cum se urca in lift si să nu ne napadeasca pe noi ca au fost violate. […] Sa nu bata ca exploratorii in miez de noapte parcurile si sa vina apoi la adresa politiei c-au fost violate. […] Comportamentul asta de lelita balcanica, din pacate, … aaaa … cu exceptia acestor victime care nu au dat dovada de el, este caracteristic pitipoancelor si ele devin victime pentru ca sunt victime de tip provocator, marea majoritate dintre ele.”
Puteti asculta si inregistrarea, deoarece intonatia [ urmariti accentul pus pe “sa nu ne napadeasca pe noi”] intareste inca putin mesajul, daca mai era nevoie de asta.
Specialistul este Tudorel Butoi. Adica un psiholog criminalist a carui parere e des ceruta de catre media, care este recunoscut ca autoritate in materie de catre segmentele profesioniste ale justitiei, procuraturii, universitatii, societatii civile in sens larg, si care creeaza discipoli in randul tinerilor politisti si studenti in psihologie si drept. [Ce-i cu rosu e luat cu copy&paste din “Pagina web a prof. univ. dr. Tudorel Butoi”.]
Cine a reactionat? Eu stiu de Centrul Euroregional pentru Initiative Publice, care a initiat o sesizare a CNCD, sesizare pe care o vor semna si alte ONGuri. Si citeva bloguri au comentat declaratia lui Butoi (un beso, blogul medusei si alte citeva care vad ca imediat ce apar sint linkuite la medusa). Atit. Restul lumii, presupun, fie n-a auzit declaratia, fie a auzit, a inteles si va urma recomandarile specialistului.
Incredibil. Ma gindesc la oamenii vizati direct de profesorul-universitar-doctor, versatul criminalist si bunul sfatuitor de popor. Oameni pe care acest cetatzean influent, aflat intr-o pozitie din care ar trebui sa repare nedreptati, ii scuipa in ochi si le zice “ia sa-mi spui mie ce-ai facut TU de-a ajuns bietul sa te violeze?”
Dar ce-i poate face lui Butoi o simpla lelitza balcanica? (…astept idei. nu intreb retoric)
Stiu insa ce-ar trebui sa faca facultatile la care Butoi e profesor si televiziunea care a preluat declaratia sa. Nu poti sa-i inveti pe altii cum sa protejeze victimele dupa ce dai sfaturile date de Tudorel Butoi. Iar ca televiziune ai datoria sa contrabalansezi acele afirmatii halucinant de jignitoare, pe care ai apucat deja sa le prezinti drept puncte de vedere calificate.