Pai sa moara si capra vecinului
M-am tot abţinut să scriu despre Eurovision, competiţie pe care o urmăresc de ani de zile. Da, da, ştiu, faptul că sunt telespectator fidel nu mă face neapărat şi un comentator avizat şi, de altfel, nici nu vreau să mă erijez într-unul. Şi nu am neapărat o problemă cu Eurovisionul în sine. Ştiu că este o competiţie cu un grad ridicat de subiectivism de tot felul: geografic, politic etc. Dar, de vreo doi ani încoace, am o problemă cu atitudinea românilor pe acest subiect.
Pe principiul “să moară şi capra vecinului”, comentariul pe care l-am întâlnit cel mai des e “Piesa României nu a fost cea mai proastă/slabă din concurs”. Să ne bucurăm, zic!
Să ne bucurăm, pentru că, nu-i aşa?, şi ce dacă, ani la rând, România nu a fost în stare să ocupe un loc decent in clasamentul final? Da, da, ştiu, Luminiţa Anghel & Sistem şi Trăistariu sunt prestaţiile care au arătat că existăm şi noi pe harta muzicalo-politico-geografico-eurovisionistică.
Nu sunt în măsură să critic decât la un suc cu prietenii, poate, prestaţia Elenei Gheorghe. Dar atâta timp căt nu ştim că piesele banale nu te scot din mulţime, nu o să auzim prea des: “Romania, twelve points”.
Deşi nu sunt omul extremelor, aleg să fim foarte slabi sau foarte buni. Nu însă mediocri. Mai ales când mediocritatea serveşte drept scuză pentru rezultatele slabe. Pe care nu vom şti să ni le asumăm niciodată, atâta timp cât ne vom întoarce de acolo într-o atitudine de frondă, de parcă am fi nişte genii muzicale ce nu au primit ceea ce meritau şi, prin urmare, ne luăm jucăriile şi mergem acasă, nu înainte de a declara, în faţa presei, că “Eu nu voi mai merge la Eurovision niciodată”. Şi da, aici mă refer la declaraţiile făcute de Laureţiu Duţă. Poate măcar o dată învăţăm şi noi ceva dintr-o participare şi, în loc de a ne da bătuţi, poate vom reuşi să spunem: “Poziţia slabă ocupată anul acesta de România la Eurovision ne impulsionează să mergem mai departe. Am văzut ce am greşit şi, data viitoare, vom ocoli acele greşeli”.
Ceea ce mi se pare însă cel mai trist este că a trebuit să mă simt româncă la o ieşire pe scenă a celor din Republica Moldova. Şi, lasaţi-mă să ghicesc, anul viitor vom participa cu o piesă cântată la vioară, nu-i aşa?
