Printre secundele care se scurg repede, în paşi alerţi, simt nevoia să-mi clădesc deseori câte o portiţă de ieşire, să rup din timp o oră şi să gândesc. M-am obişnuit să merg pe stradă privind şi meditând. Şi cu cât încerc să pun cap la cap tot felul de informaţii, cu atât mai tare mi se încâlcesc gândurile, împiedicându-se unele de altele, nebune. Îmi pun întrebări, provocându-mă să caut mai mult, să sap mai adânc, să scotocesc răspunsuri, să analizez. De fiecare dată, însă, realitatea e alta, iar asta, ce-i drept, poate fi puţin derutant. Puţin, înglobat în haos. Puţin.

Îmi permit să observ diferenţele dintre oameni, căci ele există, iar numărul lor se înmulţeşte considerabil, din aproape-n aproape. Ca şi ce-i rău în ei.

Depun, de ceva timp, eforturi să-i înţeleg, să aflu ce le place şi ce detestă, ce ar îmbunătăţi şi ce-ar schimba. Şi mă izbesc de mentalităţi absurde, cu păreri nefondate şi scântei belicoase avântându-se asupra celorlaţi.

Mi-a cam ajuns să văd cum oameni bine îmbrăcaţi, care pretind că au o educaţie aleasă, dobândită, eventual, de prin ţări străine, se descotorosesc de un muc de ţigară aruncându-l pe trotuar. Cum oameni care nu se oglindesc în diplomele pe care este scris numele lor pretind respect, în timp ce adevăratele valori se ascund în umbra cunoştinţelor lor. Cum copiii sunt din ce în ce mai agresivi în limbaj şi comportament. Cum unele lucrurile sunt făcute de faţadă, mascând, câteodată imperfect, o goană nebună după bani. O cursă ciudată. O realitate despre care nu prea vreau să ştiu.

Citesc fel de fel de bloguri şi mă-ngrozesc, uneori, de tot ceea ce nu ascund oamenii. De câtă naivitate şi câte lipsuri scot la iveală cuvintele. De faptul că trăim alături de ei şi cu ei. Şi unii ne mai şi conduc. Mă mai amuz uneori făcând haz de necaz de specimene ale rasei umane care se cred deosebite prin unicitatea lor, dar care se aseamănă, trist, cu alţii din.. aceeaşi oală. Alţii trăiesc cu o impresie foarte bună despre ei şi nu se tem să arate asta la fiecare pas, fiecare cuvânt postat, fudulindu-se cu ce au mai de preţ, cu.. materialul şi criticându-i, totodată, pe ceilalţi pentru că nu sunt ca ei. Am regăsit, cu tristeţe, compoziţii banale fără evenimente demne de postat pe blog cu fraze absolute obişnuite care nu se remarcă prin nimic şi a căror lectură am catalogat-o ca fiind un timp pierdut. Şi tot aşa, toate aceste lucruri există şi, independent de noi, ele vorbesc de la sine.

Ne lipseşte responsabilitatea. Şi ambiţia. Şi simţul măsurii. Căci unora le place să se cufunde în mocirlă, în mizerie, în comoditate. Şi să afişeze defecte pe post de calităţi, etalându-şi, astfel, pseudotalentele.

Mă zbat să-mi păstrez traiectoria şi să-i găsesc pe cei care conştientizează ce-i bine şi vor să fie bine, pentru umanitate, pentru că am învăţat să trăiesc cu convingerea că mai există un strop de ceva pentru care merită să investim ce avem mai bun într-o schimbare, într-un altceva.

De aceea eu n-o să mă opresc aici. Pentru că acolo, în afara minţii mele, se dau lupte mari pentru o schimbare. Pentru cunoaştere. Pentru oameni şi lucruri care merită. Pentru viitor.


Obtine usor permisul de conducere, rezolvand pe www.odat.ro toate chestionarele auto drpciv ce iti pot pica la examen.