“Miutiful”
Pe la trei ani ma invata cantece deocheate si eram toata numai o bucurie cand imi spunea “Mami, ce frumos canti! Exact ca o cizma!”. Pe la patru ani jumate, imi cam faceam o idee despre cum canta cizmele… Si astazi mai stiu cantecele alea porcoase.
Pe la vreo zece ani, cea mai mare bucurie a mea a fost cand m-am pricopsit cu un oreion de toata frumusetea. Ce dracu’ mai conta ca ma doare. Tata a venit cu un walkman si cu “Dangerous” al lui Michael Jackson. Da, mai am si acum caseta. Le mai am si pe toate celelalte, pe care tata, nush prin ce vraji, le inregistra, le facea etichete si le punea in cutia maro cu maner.
Am invatat sa dansez rock’n’roll pe la vreo sase ani, pe muzica lui Shakin Stevens, in bucatarie, printre oalele cu mancare aburinda. M-au invatat nu doar sa privesc filmele, ci sa le si ascult. M-au invatat nu doar sa traiesc viata, ci sa o si cant.
Sunt oameni cu o teribila memorie a datelor din viata lor. Eu una, uit anii, uit reperele temporale. Stiu, insa, cum a sunat fiecare moment din viata mea.
Cand mi-e dor de ea, i just press play. Ii placea. Cumva, oamenii dragi raman mereu langa noi in felul asta.
La 14 ani, primeam, de la primul meu iubit, un cadou. Noua ani mai tarziu, intr-o noapte de toamna, il aveam lipit de talpi si-l purtam prin Bucuresti, fredonand.
Tot atunci, descopeream ca baietii sunt prieteni mai buni, mai sinceri, mai oameni.
“Sufli fumul incet, delicat”. Sapte ani. Intr-o liniste demna de ora siestei la o scoala catolica de fete. Si descoperi ca, uneori, greselile sunt bune si ca oamenii nu-s deloc ciudati. Si pleci.
Curvele de pe Calea Mosilor n-au muzici alese, n-au glas si nici visari prea mari. Uneori, insa fredoneaza din fustele de-o palma, pe langa chioscuri obscure, unde un oral se plateste cu o cafea. Cand canta, nu muncesc. Cand nu muncesc, uita.
Undeva, pe o autostrada spre mare, noaptea se trezeste, aerul se sparge, stelele cad, asfaltul se topeste, mainile gesticuleaza, muzica zboara.
Liniste. Atat de multa liniste, incat auzi particulele de praf cum se izbesc una de cealalta, iar sangele devine transparent. Soarele-i amar, iarba e uscata, noaptea-i moarta.
Si trece.
Si totul se schimba si mergi mai departe. Zambesti, iti place.
Si vinul alb e sec, iarna e scurta si, ca niciodata, frumoasa. E alb afara si inauntru.
E muzica si, daca nu e, o inventam.
