Prejudecatile nu se plimba intotdeauna cu jeepul
Pe bune. Cred că, în 90% din cazurile în care mi s-a povestit despre şoferii de jeep, persoana precipitată de lângă mine, alta de fiecare dată, îi numea “bizoni”, “spurcaţi”, “nenorociţi”, asta ca să enumăr doar apelativele de bine.
Cu excepţia dăţii în care un nene cu o măgăoaie de-asta mare (a încercat să-şi transforme maşina în Superman şi să zboare pe liniile de tramvai din pasajul Obor şi, la un moment dat, şi-a dat seama că în dotările jeepului nu intră şi roţi de mers pe şina de tramvai) a tras de volan stânga, în timp ce rula cu peste 100 km/h, fără vreun semnal prealabil. Am zis că mă face chisăliţă…
Lăsînd la o parte “Speed 2” din pasajul Obor, au mai fost câteva momente când dizgraţia şoferilor de jeep a atins punctul culminant (parcari pe spaţii verzi de ziceai că au început să are sau “conserve” trântite de-a dreptul în mijlocul străzii şi “scuzate” de luminile de avarie), dar am zis să nu generalizez că n-am avut de-a face direct cu vreunul.
Şi bine am făcut. După şoferii de tir, manevratorii de jeep cred că sunt balerine în timpul lor liber. Asta pentru că dau dovadă de o graţie incredibilă. Punct culminant? Bucureşti, Şoseaua Ştefan cel Mare, oră de maxim trafic. Ştiam că două intersecţii mai sus tre’ să fac dreapta şi, cum mă aflam pe banda a doua, zic să mă încadrez din timp (da, ştiu că se face dreapta chiar şi de pe a treia banda, dar nu, mulţumesc!). Zis şi făcut: dau semnal, nimic. În continuare semnal, în continuare nimic. Încerc varianta drăguţă: ridicat mânuţa, zâmbit politicos, ridicat din spâncene a întrebare şi, ulterior, a îndurare!!! Nimic.
Când îmi luasem gândul că voi mai putea face dreapta vreodată, minunea se întâmplă. O măgăoiaie (Toyota Land Cruiser) mă lasă. Mă bag, mulţumesc politicos, îmi văd de drum. Şirul minunilor cu şoferi de jeep a continuat şi probabil că va continua. Şi chiar dacă nu, mi-am amintit un lucru important: să nu generalizez niciodată.