Republica Moldova e o țarã care încã nu și-a gãsit locul. Un melanj de porniri rusești, spirit românesc și aspirații europene. Un stat geografic vertical care însã se mai înclinã din când în când spre stânga sau spre dreapta, dupã cum îi dicteazã nelãmuritã conștiința.

Cei mai mulþi dintre prietenii mei de dincolo de Prut nu sunt nici unioniști și nici împotriva ideii de reîntoarcere la România, nici pro și nici anti-ruși. Sunt mai degrabã neutri, sãtui parcã sã tot fie puși sã aleagã între douã idei de care s-au simțit pe rând trãdaþi de-a lungul istoriei. Și aleg sã spijine ideea, mai accesibilã pentru suflet și mai simplã parcã pentru rațiune, a integrãrii europene, a globalizãrii.

Republica Moldova vrea sã fie mai multe ființe într-un singur trup. Îi e greu sã renunțe la istorie, iar istoria sa îi cuprinde pe Ștefan cel Mare și pe Stalin, pe Eminescu și pe Pușkin.

În școli elevii studiazã oficial limba românã, fapt neconstituțional dupã ce aceiași oficiali au stabilit în prima lege a țãrii cã limba oficialã a statului e limba moldoveneascã. Chișinãul de azi e dominat de figura lui Ștefan cel Mare, care dã numele celui mai mare bulevard din oraș și îi privește pe moldoveni de la înãlțimea protectoare a statuii sale din centru. Același Ștefan cel Mare a fost însã numit, în cadrul unei importante campanii a televiziunii publice din România, Cel Mai Mare Român, lucru privit cu mare nedumerire de cãtre conducãtorii comuniști din vremea aceea ai Republicii Moldova.

chisiBasarabia încã se mai întreabã cine îi sunt eroii și, prin extensie, încã se mai întreabã cine este ea însãși. De pildã, în Sala cu Orgã – una dintre clãdirile importante din centrul Chișinãului, intrarea este strãjuitã de busturile lui Enescu și Porumbescu, doi moldoveni nãscuți și trãiți la vest de Prut. Alți doi români pe care Basarabia nu știe cum exact sã îi priveascã.

“Care e relația între Republica de azi și valorile românilor de dincolo de Prut?”, mi-am întrebat asearã un prieten în centrul Chișinãului. “Când o sã putem rãspunde la întrebãri ca asta, abia atunci țara o sã poatã merge cu adevãrat înainte”, mi-a rãspuns.

Dilemele Chișinãului așteaptã rãbdãtoare dezlegare de la moldoveni, ascunse în verdele parcurilor și în roºul, galbenul și albastrul unui tricolor sãrbãtorit în zile diferite pe cele douã maluri ale Prutului.