Fie cã e vorba de vreo cãlãtorie în scopuri turistice sau de una interioarã, pur spiritualã, adevãrul e cã drumurile lungi ne schimbã. De altfel ãsta e singurul motiv pentru care ne și încumetãm sã le facem.

Nevoia de a pleca din când în când nu e nici egoism, nici renun?are, nici lipsã de loialitate. E libertatea purã, la care avem acces mai ușor ca altãdatã acum, când înregimentarea și supunerea oarbã nu mai sunt comandate prin legi totalitare, care ne-ar fi adus pe vremuri pedepse extrem de tehnice și, uneori, definitive. Astãzi înregimentarea și supunerea oarbã se fac voluntar și numai în fața așteptãrilor celorlalți, în fața legilor nescrise ale „normalitãții”.

De fapt plecãrile noastre sunt singurãtãți pe care nu le mai putem ascunde în pernã, nici camufla în sporovãieli nesfârșite. E limpede cã ne temem sã rãmânem singuri cu gândurile noastre, dar ești mai limpede cã asta e singura ?ansã de a ni le cunoa?te cu adevãrat. Cea mai bunã șansã, deci, de a ne fi bine.

Plecãrile nu ne aduc întotdeauna înapoi de unde am plecat, e drept, iar atunci când o fac nu ne întorc tocmai pe noi, cei care plecasem, ci ne aduc schimbați, mãcar puțin. Ceva mai relaxați sau mai nemulțumiți, dintr-un concediu. Ceva mai gândiți, dintr-o carte oportunã. Ceva mai limpezi sau poate mai întunecați, dintr-o singurãtate.

De cealaltã parte însã, decizia de a rãmâne atunci când, în realitate, ți-ai dori sã pleci pare mai degrabã de proastã inspirație. Rãmânând pe loc, stai pe loc. Lungimea, lãțimea și înãlțimea, spațiul tãu interior infinit creat de cele trei, toate se comprimã într-un singur punct: în omul în care erai când ai decis sã stai pe loc. În felul ãsta îți pãstrezi numai axa timpului, urmând sã mai aduni doar gândurile pe care ți le dã înaintarea minutelor. Alegând sã rãmâi, atunci când de fapt îți doreai sã pleci, renunți la o infinitate cartezianã de șanse, rãmânând tot cu o infinitate, e drept, dar cu una mai micã: aceea uni-dimensionalã a timpului care se hrãnește cu tine.

Vezi si:  Unde sã ne ținem secretele

Prin urmare, dacã vrei sã pleci, mai bine pleacã. Pânã la urmã cãutarea e cea definitivã, nu plecarea. N-ai de ce te speria. Pleacã și spune-ți: „Drum bun. Am încredere în tine.”.