Puterea de cumparare nu sta in haine
Citeam deunăzi un post despre cât de mult contează aparenţele. Şi, deşi conştientul şi subconştientul meu încearcă să reprime de multă vreme o amintire pe subiectul ăsta, de data asta n-a mai funcţionat.
Deşi de felul meu dau o minimă atenţie felului în care arăt, la sfârşit de săptămână prefer să uit că am în dulap fuste, cămăşi sau poşete. Aşa că prefer adidaşi, jeans, haine lejere şi, în unele cazuri, căte o şapcă pe cap.
Şi e şi outfit-ul cel mai potrivit când merg la shopping. Am avut norocul să mai ies din ţară pe ici, pe colo şi să-mi fac o oarecare idee despre profilul cumpărătorului vestic: lejer îmbrăcat, niciodată pe papainoage, nu tu tone de parfum. Simplu, curat, casual, în ideea că banii sunt în portofel şi nu pe el.
Ştiu că la noi e altfel dar, odată cu meseria, mi-am însuşit şi câteva obiceiuri de care ţin mereu cont când deschid dimineaţa dulapul: nu, pe cât posibil, tocurilor, haine din bumbac, cât mai simplu şi mai lejer.Dar să revenim la week-end-uri, momentul din săptămână când vreu să merg mult pe jos, să feel free, alea alea.
O experienţă precum cea pe care am avut-o la un magazin de optică nu cred că o să mai am nici dacă aş pleca dezbrăcată de acasă şi aş intra la Armani să cer un colier cu diamante.
Acum circa un an, ies din casă într-o dimineaţă de sâmbătă cu gândul să-mi cumpăr lentile de contact. Sunt purtătoare de lentile de contact de mulţi ani, aşa că ştiu pe dinafară mărci, preţuri, nuanţe, indicaţii şi contraindicaţii. Sunt clientă fidelă a unui alt magazin de felul ăsta, de pe Ştefan cel Mare, dar în acea zi, pentru că am ales să merg pe jos până acolo, am intrat la un moment dat în magazinul-în-care-nu-o-să-mai-intru-vreodată de la Obor (nu ştiu dacă mai există sau s-a desfiinţat între timp, nu am vrut să ma mai apropii nici 50 de metri de locul cu pricina).
Intru, închid politicos uşa, afară era un ger de crăpau pietrele, dau buna ziua şi întreb politicos: “Aveţi cumva lentile de contact Bausch&Lomb, din acelea de culoare?“. Mă înconjuraseră… Erau cam patru, toate în jurul meu, inspectându-mă atent, din cap până în picioare. Bine, recunosc că şapca nu era cea mai inspirată alegere, arăt cam tâmp cu ea pe cap, da’ nu înţelegeam. Am ceva la gură, sunt murdară pe faţă, mi-o fi rămas pastă de dinţi, am pantalonii rupţi, oi fi călcat în vreun noroc şi nu mi-am dat eu seama din pricina gerului de afară?
Elimin treptat posibilităţile, nimic în neregulă cu mine. Deci, ce mama naibii, că nu pricep?
Zic, deci: “Aveţi lentile din acelea?”
– Dar ştiţi că acelea sunt potrivit pentru bla bla, şi să dacă vreţi avem de la bla bla.
OK, ori I’m doin’ it wrong, ori chiar nu te-ai prins ce te întrebam (repet că toate acestea se întâmplau în timp ce eu eram înconjurată şi mă aşteptam ca tanti alea să scoată cate o bîtă, câte un box, un nunceag, ceva).
– Ştiţi, aş dori Bausch&Lomb, că din alea folosesc de câţiva ani. Nu mă interesează altceva.
Se întoarce cu o mare scârbă, începe să bombăne, scormoneşte prin nişte sertare şi vine cu o cutiuţă, moment în care mă feresc, am crezut că până acolo mi-a fost.
– Avem decât india (“India” e una dintre nuanţe, e un căprui).
– Probabil de la şapcă n-aţi observat că eu am ochii căprui. Sunteţi amabilă, dar nu doresc lentile căprui.
Moment în care am simţit că toate perechile de ochi prezente în încăpere, mai puţin ai mei, se intersectează unele cu celelalte, pun la cale un plan malefic. Mă vedeam fugind, încercând să scap, dar în zadar.
M-ar fi linşat probabil. Cred că îndrăznisem să deranjez siesta pentru că nu m-am mai simţit niciodată privită cu atâta scârbă şi sictir. Şi nu făcusem nimic încă.
Şi ce-o fi fost în capul meu nu o să aflu niciodată, dar în loc să multumesc şi să plec, am întrebat cât costă. În momentul în care mi-a raspuns şi mi-am dat seama că au un preţ aproape triplu decât preţul cu adaos al unui alt comerciant, m-au apucat furiile şi am răbufnit. Nu ştiu dacă au înţeles ceva din ce am spus, nu păreau a înţelege nici ciripitul păsărelelor, darămite limbajul uman. A fost prima dată când nu am mai rezistat în faţa lipsei de profesionalism a unor angajaţi. Dacă te tratez cu respect, tratează-mă cu acelaşi respect.
Dacă am şapcă pe cap şi adidaşi în picioare, asta nu înseamnă că hainele mele sunt direct proporţionale cu puterea mea de cumpărare. Dacă nu mă port ca un posibil cumpărător, asta nu înseamnă că nu vreau să cumpăr. Dacă tu îmi vorbeşti de sus, iar eu continui să mă port frumos, nu sunt fraieră, ci încerc să-mi păstrez calmul. Şi aş vrea să faci acelaşi lucru.
