Într-un ceas
Intr-un ceas se aude cum trece timpul. E atâta liniște acolo încât o simți cum îți zâmbește pe sub mustãți, privindu-te cu misterul unei ființe care nu pricepe unde te tot grãbești atâta.
Urcã într-un ceas dacã vrei sã înțelegi cã ai timp sã prinzi toate tramvaiele din lume. Urcã într-un ceas ?i-o sã-l înțelegi. O sã vezi cu ochii tãi cum ceasurile privesc oamenii cu calm. O sã vezi cã, dacã tu le credeai neclintite, și ceasurile ne cred pe noi neclintiți. Indiferent de care parte a timpului te afli și se pare cã totul, în afarã de tine, stã pe loc.
Într-un ceas se întâmplã lucruri ascunse. Când pala de metal scobește roata zimțatã între dinți lumea se rãstoarnã cu o miliardime de grad. Rãsturnatã, lumea se uitã puțin strâmb. Trebuie sã treacã ani buni pânã când lumea se rãstoarnã de tot și-ajunge sã priveascã lucrurile la fel ca odinioarã. Oamenii au numit perioadele astea cicluri și le folosesc ca sã explice trendurile economice, diferențele dintre generații și evoluția lumii artistice.
Ceasurile sunt fixe și noi ne învârtim în jurul lor. Ceasurile se uitã rar la noi. Numai când se plictisesc sau când aud vreun zgomot și cred cã e ora exactã. Și se mai uitã la noi atunci când așteaptã pe cineva. Pe vreun bunic care a înțeles cã timpul stã pe loc și cã noi suntem cei care curg. Sau pe vreun prieten care se bucurã sã ne priveascã dintr-un balcon.
