La Urgen?e începe o noapte lungã. La primire, un afi? mare ?i urât îi informeazã pe pacien?i ?i pe apar?inãtori cã, din nefericire, nu ei decid ordinea urgen?elor. Urmeazã douã u?i mari, albe ?i o doamnã mare, verde. Merge?i la Triaj vã rog.

Dupã Triaj pacien?ii rãmân în sala mare a Urgen?elor ?i apar?inãtorii trec în cea alãturatã ?i mai micã, a A?teptãrii. Din când în când, între ambulan?e, o doctori?ã tânãrã se întreabã ce-o fi oare în mintea pacien?ilor care-?i a?teaptã rândul. Îi doare, nu ?tiu ce li se întâmplã ?i trebuie sã a?tepte ore întregi pânã devin prioritari, iar noi, doctorii, n-avem timp nici sã sim?im cum trece timpul.

Un ?igan uscat î?i face intrarea în sala de a?teptare cu un cãrucior de copil fãrã copil. Hainele îl înconjoarã ca un contur, cãzându-i moi de o parte ?i de alta a corpului, în func?ie de mi?cãri. Dacã i le-ar umfla vântul ar arãta într-adevãr ciudat. Din pãlãrie prive?te o musta?ã neagrã cu boruri mici, sub care se cite?te îngrijorarea. Imediat vin ?i restul rubedeniilor. Doi bãrba?i tineri ?i glume?i, o doamnã cu din?ii de aur ?i trei caramele minore: o feti?ã ?i doi bãie?i, to?i coborâ?i dintr-o Dacie Papuc.

De un sfert de orã stã acolo ?i nu i-a zis nimeni nimic. Lãsa?i oamenii sã moarã. E urgen?ã dom’le, e urgen?ã, cã se sim?ea rãu, era le?inatã. Cum nu e urgen?ã? ?i dacã moare cine rãspunde? Extraordinar dom’le, ce oameni rãi sunte?i aici.

Paznicul de serviciu, într-un efort pedagogic supraomenesc, le mai explicã o datã cum stã treaba cu urgen?ele medicale. Domnule, dumneata vezi câtã lume e aici? Crezi cã ei n-au urgen?e? Mai vezi pe cineva sã facã scandal?

Vezi si:  Auto-dialogul- de ce sa il folosesti in favoarea ta?

Unii îs mai urgen?i ca al?ii, sigur. Dacã n-ai bani nu te cautã. Cine au bani îs mai urgen?i. Ia sã fi avut bani, sã vezi ce-o cãutau. Pe vremea lui Ceau?escu nu se întâmpla a?a ceva. Erau ?i al?i bani, acuma lumea are bani pu?ini.

Între timp, unul dintre juni devenise primul din salã care reu?ea sã cumpere o cafea de la aparat. Ceilal?i apar?inãtori se lãsaserã pãguba?i dupã prima încercare. Trebuie sã ape?i acolo în lateral, restul cafelelor nu existã. Strân?i în jurul aparatului, ai sãi schimbau vorbe neîn?elese, cântate parcã. Vecinii lor vroiau sã parã cufunda?i în gânduri, când de fapt toate urechile ?i cele mai multe dintre priviri erau îndreptate cãtre sfatul ?iganilor.

?igane, ce faci ?igane? Puradelul râdea mul?umit de gluma tatãlui sãu, una veche ?i intimã, dupã toate aparen?ele. Bãh, nu face urã de rasã, tunã într-un hohot de râs un vãr rotunjor ?i portocaliu, sprijinit de aparatul de cafea.

Apar?inãtorii schimbã priviri zâmbite, uitând pentru câteva clipe ?i de rudele fãrã diagnostic ?i de cãr?ile aurii abandonate în poalã.

Junele biruitor de aparate vine cu o nouã inven?ie. Pânã la baie, trebuie sã mã duc pânã la baie, insistã el trecându-?i ?lapii în camera Urgen?elor. Un minut mai târziu revine satisfãcut: merge faza cu baia, merge. E bine, am vãzut-o, cred cã tre’ sã intre. Portocaliul vede oportunitatea ?i îi explicã ?efului pãlãrios de clan: merge faza cu baia, du-te la baie dacã vrei s-o vezi. Sau ia copilul ?i du-l la baie, ?i mai bine.

Vezi si:  Ideea de care fugim

O doamnã, cãreia numai nasul i se vede de dupã aparat, rãbufne?te. Dom’le, to?i avem pe cineva bolnav aici ?i nu ne trebuie sã mergem la baie. A?teptãm aici, ce sens are sã facem agita?ie? Ce te-a ajutat cã ai vãzut-o?

Doamnã, te rãcore?te la inimã, doamnã.

cardiCopiii, în vremea asta, ocupaserã deja un perete întreg de banchetã. Fiecare pe câte douã scaune, cu capul spre Urgen?e ?i cu picioarele înspre un frate sau un veri?or. Prãbu?i?i în somnuri adânci, mâini prãbu?ite pe nesim?ite, o zi prãbu?itã dintr-odatã. Alãturi, mamei cu din?ii de aur îi e cald. ?i-a despletit baticul, ?i-a descheiat cãma?a. Îi e atât de cald încât îi face vânt cu palma copilului din mijloc, ca sã-l rãcoreascã. Zece secunde mai trec ?i îi vine o nouã idee. Se ridicã, se întoarce respectuos cu spatele la restul apar?inãtorilor ?i-?i dã jos fusta coloratã. De sub ea rãsare încã una, mai verde ?i mai galbenã ?i mai ro?ie decât prima. Ia fusta de pe podea, o întinde brusc în aer ca la scuturatul covoarelor ?i o lasã sã cadã peste copilul din mijloc, învelindu-l.

Paznicul de serviciu intrã în sala de a?teptare anun?ând cã apar?inãtorul domnului Lazãr e a?teptat la medicul de gardã. Dom’le, mai ?ti?i ceva de ea?, sare junele inventator. E cu perfuzia, dom’le, trebuie sã a?tep?i. Hai dom’le, da’ cât sã mai a?teptãm? E bine? S-o vedem, se poate? Nu se poate, dom’le, ?i-am mai spus. Mergi eventual pânã la baie dacã vrei, face paznicul clipind dintr-un ochi.

Junele se-ntoarce repede ?i cu zâmbetul pe buze. Între u?i îi mul?ume?te paznicului. Vrea sã-i strecoare o bancnotã de un leu, rãmasã neconsumatã la aparatul de cafea. Vezi-?i dom’le de treabã. ?i, te rog eu, face?i lini?te, atâta te rog.

Vezi si:  Cu praf se face ziua

Hotãrâ?i sã-i mul?umeascã paznicului, apar?inãtorii Daciei Papuc se strâng în semicerc lângã aparatul de cafea. Vorbesc nepriceput în ?oaptã, cu voci joase, mai groase ?i mai clare decât înainte. Insola?ie e când stai la soare ?i transpiri prea mult. I-am auzit vorbind, are insola?ie. Da’ era bine, am ?i vãzut-o.

Apoi, cãtre doamna cu nasul ascuns în aparat: am vãzut-o. Te rãcore?te la inimã, doamnã, te rãcorete.