Unde sã ne ținem secretele
Liniștea vine în ziua când îți accepți cele mai mari secrete. Fricile care par imposibil de dus, visele cele mai nebunești, credițele dintotdeauna, nemãrturisite.
Pãcatul recunoscut e pe jumãtate iertat, se spune. Poate. E greu de vorbit în numele Singurului care ar putea-o confirma sau infirma. A-ți deconspira secretele, fie ele pãcãtoase sau nu, e dintotdeauna cea mai îmbietoare dintre ofertele încâlcitului nostru bazar de fiecare zi. Ce ți-ai putea dori mai mult decât sã te eliberezi de gândurile cele mai apãsãtoare? Ce curãțenie mult-așteptatã ar face gestul ãsta în mintea ta. Ce limpede te-ai putea auzi rostindu-le și cât de ușor și-ar fi sã decizi în clipa aceea cât de mult sau cât de puțin crezi cu adevãrat în ele. Cât de simplu va fi apoi, când ai schimbat datele problemei adãugându-i informațiile din adâncurile tale, cât de simplu va fi sã stai atunci deoparte, așteptând cuminte sã vezi cum totul se clarificã de la sine, în direct, fãrã de tine.
Dar o fricã mãrturisitã nu se vindecã. Un vis admis în public nu prinde viațã pe loc. Iar o idee în care crezi nu devine adevãr curat doar fiindcã ai spus-o cu voce tare.
Mergând pe stradã am prins din zbor un dialog. O sã recunosc cu altã ocazie în fața voastrã cât de mult îmi place sã trag cu urechea la poveștile de la masa vecinã.
– Eu cred în a spune tot ce ai pe suflet. E o formã de a-ți asuma responsabilitatea. Ceilalți primesc în felul ãsta toate informa?iile necesare, iar tu nu vei mai avea loc de dat înapoi. Secretele împãrtãșite se transformã în promisiuni pe care le faci fațã de ceilalți și fațã de tine însuți. Nu numai cã e corect, e necesar sã procedezi așa.
– Eu nu cred. Odatã ce-ai scãpat de un secret îți vei cãuta altul. De primul n-o sã-ți mai pese la fel ca înainte fiindcã e o piatrã luatã de pe inimã. Iar secretul cel nou, pe care-o sã-ncepi imediat sã-l cauți fiindcã nu poți trãi fãrã secrete, secretul cel nou, care-o sã te consume de-acum înainte fiindcã e noul tãu mare secret, secretul ãsta e un fals. Primul îți semãna mai mult, era un secret sincer, o fricã adevãratã a ta, un gând în care credeai. Ãstalalt, al doilea, e un surogat. Te mulțumești cu el în lipsa primului, dar el nu-ți poate fi la fel de credincios, nu poate fi la fel de asemenea firii tale pe cât era acela mai vechi. Pe mãsurã ce scapi de secrete, altele, copii tot mai infidele ale tale, îți pun stãpânire pe minte. Și peste o vreme te trezești luptând pentru tot felul de absurditãți.
Am grãbit pasul, temându-mã sã mai aud vreun argument de-o parte sau de alta. Nu pot permite nimãnui sã decidã ce fac eu cu secretele mele.
