Mai proastă decât ţi-ai putea imagina la începutul ei, atunci când te trezeşti cu ochii cârpiţi dupa doar trei ore şi jumătate de somn şi când ceea ce cauţi nu e lângă tine. Atunci când te îndrepţi mecanic spre bucătărie, unde-ţi torni cafeaua, prima din multele păcăleli pe care ţi le aplici peste zi ca să rezişti.

Parcurgi acelaşi drum, în maşină, în autobuz, metrou sau ce-o mai fi. Faci, probabil acelaşi număr de paşi în fiecare zi. Raportezi, coordonezi sau te subordonezi, creezi şi, într-un final simţi că o să clachezi. În acelaşi timp, ştii că nu o s-o faci. Ştii că, indiferent cât de greu ţi-ar fi, vei găsi resurse să mergi înainte, chiar dacă asta înseamnă că, într-o primă fază, nu o să exişti, ci o să subzişti.

Vezi aceleaşi feţe în fiecare zi. Uneori, apar unele noi. Cu timpul, multe dintre ele devin vechi. Pe unele le îndrăgeşti, pe altele nu. Unele te ridică atunci când ţi-e greu, pe altele le ridici tu. Relaţionezi, râzi sau te întristezi, te bucuri de lucruri frumoase, te enervezi, vrei mai mult, mai bine şi mai repede sau, dimpotrivă, vrei să opreşti clipa. Replica lui Pacino din Devil’s Advocate, deşi frapantă prin simplitate, mi se pare genială: “Look but don’t touch. Touch but don’t taste. Taste but don’t swallow”.

Întotdeauna vom tinde către ceva, către altceva-ul pe care nu-l putem avea, acum sau în general.