Marti 13
Nu cred în superstiţii şi poveşti inventate doar ca să-i jumulească de parale şi să-i îmbrobodească pe oameni. Şi nu cred nici în semne ale sorţii care prevestesc cu o precizie pe care-o aşez sub semnul îndoielii dacă o să ai noroc sau ghinion. Şi nici în numere despre care se zice c-ar fi înzestrate cu energii dubioase care atrag, cică, dezastrul şi nenorocirile în viaţa omului.
Am privit întotdeauna cu un soi de neîncredere persoanele care încercau de zor să mă convingă, cu exemplele de rigoare, de cât de adevărate sunt toate lucrurile astea, semnele, care gravitează în jurul nostru. Şi mi s-a explicat, ca urmare a refuzului meu de-a pricepe odată cum stă treaba, pe-ndelete şi calm, cum cineva care se pregătise intens pentru nu ştiu ce examen a picat pentru că, vezi dragă Doamne, îl deochiase cineva şi săracului i s-a făcut rău taman în ziua examenului. Oscilând intre râs şi plâns, mi-am adus aminte că mă întâlnisem cu respectivul nu de mult şi că acesta îmi povestise aventura lui, doar că menţionase foarte clar că, de fapt, i s-a făcut rău pentru că mâncase ceva stricat de la fast-food în dimineaţa aia şi, ca o consecinţă normală şi cât se poate de naturală, stomacul se revoltase ca să elimine agentul dăunător. Încercând să folosesc realitatea ca să combat superstiţia, m-am lovit de o replică foarte consistentă care-mi explica, de fapt, că de aia mâncase ceva stricat. Pentru că-l deochiase cineva..
Odată mi s-a spus că-s posedată de forţe malefice pentru că am făcut imprudenţa de a explica, după îndelungi constatări, că numărul meu norocos e 6. Nici n-apuc să termin fraza, că deja urechile mele se scăldau în teorii legate de numărul 666, diavol, şi-alte poveşti dintr-astea ieftine de speriat copiii care mi-au lăsat un gust amar. Când am scăpat, în sfârşit, de draci şi-am demonstrat că nu-s nici posedată şi că nu fac parte din nicio sectă satanistă, am încercat să dreg situaţia precizând că ştiu oameni care-s născuţi în zile de 13 şi care-s super de fericiţi, în traiul lor, fără să-i fi mâncat ghinionul şi fără să fi fost implicaţi în fel de fel de nenorociri, spre uimirea necredincioşilor…
Altă dată mi s-a evocat pisica neagră, superstiţie pe care, mărturisesc spăşită, nici n-am mai catadiscit s-o combat. Şi i-am lasat să-mi spună ce şi cum, în timp ce mintea mea fugea departe, în zilele în care, ieşind din casă, m-am întâlnit cu săracele vietăţi şi-am ajuns acasă întreagă şi sănătoasă, fără să păţesc nimic şi fără să mă-ntâlnesc cu ăl’ de-i rău şi-aduce nenorociri.
Şi astăzi e 13. Şi -vai!- e şi marţi pe deasupra. Şi dac-ar fi fost să mă iau după toate “sfaturile” strămoşeşti, ar fi trebuit, probabil, să stau închisă-n casă şi să nu văd, să nu fac, să nu ştiu nimic. Numai că trăim într-o lume unde se impune un anumit regim de muncă şi-n care, din fericire!, nu face toată lumea numai ce vrea. Aşa că, mulţumită providenţei, probabil, ne-am dus cu toţii la muncă/şcoală şi ne-am continuat viaţa, fără să ne fi căzut cine ştie ce în cap şi fără să ne fi întâlnim cu ghinionul la fiece pas.
Aşă că eu nu cred în prostiile astea, inventate pe timp de mare plictis şi nebunie. Şi nici nu vreau să-mi imaginez că cineva cu scaun la cap, într-o lume cu atâta informaţie, mai dă crezare unor obiceiuri care nu şi-au dovedit nici rostul şi nici importanţa într-atât încât să se-mpiedice de ele în orice moment al vieţii.
