Va tot vad pe unii dintre voi revoltati contra minciunii de parca ar fi o crima. As vrea sa fac parte din grup si sa spun ca le urasc, dar as minti.Unele minciuni sunt acceptabile. De exermplu:

Atunci cand vrei sa faci impresie buna si te prefaci ca esti atat de inocenta, ca nu ai mintit, nu ai invidiat, nu ai vrut raul nimanui niciodata afisand privirea de caprioara Bambi.

minciunaCand spui ca adori nu stiu ce bluza oribila de-a prietenei tale care ii scoate in evidenta silueta de hipopotam.Cand un om te intreaba asa ceva, nu te invita sa iti spui parerea ci sa-i spui ce vrea el sa auda.Nu-mi scoateti ochii, dar sunt de parere ca daca nu vrei sa fii mintit nu intrebi!O situatie asemanatoare e atunci cand spune ,,Ce urata e bluza meaa..”-Nu te invita sa fii de acord, ci sa contazici si sa spui ,Vaaii, draga, dar e splendida!”

Atunci cand bunicii suna sa intrebe daca ai mancat si ii minti ca da.E ceva rau ca ai vrut sa scapi de discursul depre importanta unei alimentatii sanatoase?Acelas lucru se intampla si cand te intreaba daca ai mancar piftia lor.Spui ca da, si nu o sa se mai simta prost si nici nu o sa iti mai faca morala ca mananci dulciuri si alte porcarii cand mancarea se strica in frigider.

Cand esti intrebat ,,Ce faci?” si raspunzi cu ,,Bine” desi te simti foaartee rau pentru ca stii ca persoana aia nu e de fapt interesata de cum te simti.Asta nu e tot minciuna?..si totusi nu e ceva rau.

E grav doar cand numesti pe cineva prieten dar nu te poti abtine sa nu vorbesti urat despre el(sa te dai prietenul cuiva nu este tot minciuna?), cand inseli, cand minti oamenii pe internet in legatura cu identitatea ta si minunata ta viata.