Aproape nimic despre Sherlock Holmes
Joi am fost la film la afi palace cotroceni, alaturi de alese bloggerite, poftita de cireasa.
Stiti cum a fost drumul meu spre mall? (Pentru ca onorantele colege de eveniment au povestit deja evenimentul, eu voi povesti mai ales drumul:P.) Ana lui Manole a fost mic copil.
Drumul spre mall a inceput cu plecarea prea tirzie de la job. Spre urmare, ma grabeam mult. Am mers la metrou la iancului cu gind sa-l iau pina la eroilor, metroul era in statie, eu eram eu, am reusit sa intru in vagon chiar in timp ce se inchideau usile, am rasuflat usurata si victorioasa, mi-am cautat un locsor potrivit -ca urma sa merg cu acel metrou destul, si am auzit urmeaza . Adica luasem metroul in sens gresit. Nu-i nimic, mi-am zis, dupa o frugala dezorientare . La urma urmei drumul spre politehnica (ca acolo tinteam) prin dristor e chiar ceva mai scurt. Ajung imediat la dristor, cobor si urc, cobor, cobor (sau cam asa ceva), ajung aproape de peronul tronsonului celalalt si, din nou, trenul statea sa plece din statie. Verific in emisfera dreapta daca acela e sensul corect, ea imi raspunde “categoric, da, da, fugi ca-l prinzi”, fug, si-l prind. se inchid usile, imi caut loc mai bun (era destul de aglomerat). (Si ma gindesc- de fapt am mare noroc. am prins cele doua metrouri fara sa astept nici o secunda. voi ajunge la timp) …trece o statie, vine a doua … si in a doua coboara toata lumea. cind zic toata lumea, inseamna chiar toata lumea din vagonul meu. Ma uit in jur (se retrage? ce-o fi aici? Mihai Bravu? Timpuri noi? (eram chiar in coada metroului. nu vedeam peronul, ci doar niste pereti si laterala scarilor care duceau in sus)), in vagonul vecin mai era cineva si toti oamenii care coborisera mergeau spre iesire (hm, deci e ok- au coborit totzi ca pina aici aveau drum, ce liber e metroul pe partea asta, pe la dristor, imi zic.) (ce galbena e statia asta, imi continui, aici in zona din dreptul scarilor) (ce ciudat sa vopseasca in asa galben capatul unei statii altfel placata cu marmuri sau faiantze). dar nu. nu doar “la capat” era galbena. toata statia era galbena, fara urma de marmuri. din fuga metroului (care pornise din loc) vedeam cea mai galbena statie din lume. atit de galbena ca m-am gindit ca poate ride karma de mine si-mi da statia galbena ca surogat pentru lamaie- singura bloggeritza pe care o stiam deja din grupul fetelor spre care, pe foarte ocolite, ma indreptam. Statia- clar nu era nici timpuri noi, nici mihai bravu. incet, incet (dar foarte incet) si cu foarte mare siguranta, un gind se forma in capul meu: am luat metroul in celalalt sens. din nou. Evident, aveam dreptate. Am coborit la Nicolae Teclu. Nu stiu cine e domnul, dar statia care a primit numele sau e memorabila; pare sa fie de jucarie, si din cu totul alta poveste decit politehnica, de exemplu. La momentul vizitei mele, pe tot peronul mai exista o singura alta persoana.Era liniste-liniste, podeaua stralucea, coloanele aveau dungi galbene si portocalii, si in mijloc erau niste scaune rosii ce pareau de papusi… ma uitam la mine si ma gindeam daca-i posibil ca asa ceva sa existe in realitate. Exista in Bucuresti statii de metrou din plastic, luminoase si fara oameni? Joi, pe la 7 jumate seara?
Ati ghicit, e retorica intrebarea. Exista. Daca doriti dovada, iata aici o poza care a fost facuta probabil la ora de virf, ca sint cel putin 3 oameni pe peron, simultan.
Ma rog. Scurtind povestea despre restul drumului care a decurs previzibil, (si lungind cam mult aceasta fraza) am ajuns sa ma gindesc ca probabil am facut fapte bune in vietile anteriore caci, in ciuda eforturilor mele de ma pierde, am ajuns la mall la timp ca sa apuc sa cunosc 3 bloggerite pe care le stiam (doar virtualiceste) de ani de zile: Cireasa (stiu ca i-am pus link inca o data. si ce?), Ciupercutza (care-i exact atit de vesela pe cit am sperat sa fie. adica foarte vesela) si Andressa(careia ii multumesc de linkul din zilele trecute. mi-a trimis tone de cititori. merci :)). Si, pe fuga, am cunoscut si citeva blogeritze mai noi. Dintre ele, pe Lia o cunosteam din real life, dar eu habar n-aveam :D. … prespun ca dupa povestea cu metroul, faptul ca uitasem o fiinta gingasa pe care o vazusem intr-o seara cu mai bine de un an in urma, e… iertabil. Am apucat chiar sa-mi iau (si sa beau) o bere (ocazie cu care am aflat ca daca ai bilet la salile VIP la Cinema City, orice vrei din ce au ei e inclus in pretzul (50-68 lei) biletului. “ei” au baturi soft si bere, popcorn, nachos… si niste salaturi si altele asemenea la care n-am ajuns ca nu-mi era foame. imi era sete). Am vorbit, am vorbit, am vorbit… si a inceput filmul. Salile VIP sint mici- cu locuri putine (30?), fotoliile sint mari si felurit reglabile; plus ca, mai important decit orice, fiecare fotoliu are cite doua brate, grase. nu trebuie sa imparti nimic, cu nimeni.
Mda. Asta e- ca doar n-o sa va povestescsi filmul acuma. A fost o seara buna. Mi-au placut fetele (mult), filmul si statiile de metrou dintre Dristor si N Teclu. Multumesc HotCity, multumesc Cinema City – fara voi, toate acestea nu ar fi existat :).
