Continuarea postului de ieri-alaltaieri
Cu vreo 20 de ani in urma, am nimerit in avion linga un alt student la filosofie (“student la filosofie” este doar coincidenta care mi-a permis recuperarea acestei amintiri; nu are nici o alta semnificatie.) Care tot pe feministe avea boala si voia sa vorbim despre asta. Nu stiu cum e cu feministele, i-am zis, dar stiu ca nu-mi place cum sint “abordata” ca femeie de catre lumea in care traiesc. Sint discriminata. (Abia invatasem asta, cu sint discriminata, de la sefa mea englezoaica. recunosc :))
– Cum esti discriminata? Respectul meu pentru femeie este nesfirsit, nu ma intelege gresit. Dar cred ca femeia in romania poate sa faca orice face un barbat.
– Femeia din romania (anului 1990siunpic) nu poate sa mearga cu o prietena intr-un bar, in ro. deci sint discriminata (paranteza pentru cei care nu inteleg: in anii de dupa revolutie existau doar circiumile de cartier, in care o femeie “respectabila” nu putea intra orice ar fi fost, si restaurantele obosit-comuniste in care ca femeie trebuia sa intri neaparat insotita de un barbat. altminteri se chema ca esti lucratoare de sex comercial, care cauta clienti. ca a venit vorba de restaurant- acolo o femeie respectabila nu putea sa dea comanda- era nevoie de un barbat ca sa comunici cu chelnerul. punct. zau :))
– Nu e vorba ca nu poate, imi raspunde tinarul. E vorba ca nu vrea.
– Ce nu vrea? N-auzi ce eu vreau? si nu pot. Asta iti zic.
– Nu e vorba ca nu poti. Nu e nici o lege care sa te opreasca. Si sint convins ca daca ai intra intr-o circiuma de cartier, n-ar veni nimeni sa-ti zica sa iesi afara. Poti sa mergi unde vrei. Intrebarea este de ce ar vrea o femeie sa intre in spatii in care sint doar barbati beti, sau in care femeile singure la masa sint automat bifate la prostituate? Poti s-o faci. Dar daca o faci, iti asumi consecintele- nu vii dup-aia si zici “am fost discriminata. m-a ‘njurat “.
————-
Discutia de acum 20 de ani nu mai are nici o miza in prezent. Tot asa, pun pariu ca filosoful din povestirea de alaltaieri, peste 20 de ani va zice senin, de exemplu: da, bai, chiar erau de ris regulile pe vremuri. femeile luau numele sotului, cind se maritau. iar daca divortau si voiau sa pastreze numele pe care il folosisera in ultimii 3-5-15 ani, ex-sotzul putea zice “ba nu, ca nu vreau eu- e numele meu”. si “nu” raminea. ha 🙂
Acum mi-a zis “dar nu obliga nimeni pe nimeni sa ia numele nimanui. asta nu e o problema.”
